Acum cateva zile am ascultat, la un post de radio, o melodie veche a celor de la Holograf. Melodia se numeste “Vreau o minune” si exprima dorinta eului liric de a fi copil din nou. In acel moment am avut o scapare in care mi-am zis: “Da! Ce bine ar fi sa fiu din nou copil.” Apoi in secunda urmatoare am avut un sir de argumente logice care m-a dus la o noua reactie: “De ce dracu’ sa vreau sa fiu copil? Imi place viata mea.”
De multe ori ne gandim la ce bine era cand eram copii si nu aveam griji. Ne jucam toata ziua, scoala nu era mare bataie de cap si totul era perfect. Era perfect din perspectiva noastra de acum deoarece lucrurile nu stateau chiar asa. Probleme existau si atunci numai ca le privim cu mintea noastra matura cu multe responsabilitati si ajungem sa le bagatelizam. Cand eram copii, aveam multe probleme de infruntat, cum ar fi mersul la scola, note proaste, dorinta de a avea anumite jucarii sau a merge in anumite locuri. Aveam si atunci responsabilitati dar nu aveam libertate, trebuia sa dam socoteala cuiva, fie ca e vorba de profesori sau familie. Cu toate acestea putem spune ca eram fericiti.
De ce acum cand suntem stapani pe propria noastra viata, cand putem sa alegem ce e bine pentru noi si cand putem sa avem tot ce ne dorim, visam sa fim copii? Cand zic ca putem avea tot ce ne dorim las la o parte partea pecuniara, ma refer doar la faptul ca avem puterea de a decide asupra lucrurilor pe care le detinem si sa facem ceva in privinta asta. De ce acum, cand ni s-a deschis un orizont infinit in posibilitati, ne este frica de el si vream sa ne retragem, daca s-ar mai putea, in coconul de siguranta pe care copilaria il avea?
Nu! Eu nu mai vreau sa fiu copil si nici macar licean, perioada pe care toata lumea o omagiaza. Au fost vremuri frumoase dar au trecut. Acum este timpul explorarii.
Este timpul MEU!
Post your comments