Majoritatea parintilor isi doresc ca in viitor copiii lor sa devina / sa faca exact ceea ce ei nu au reusit. Vor ca sa isi indeplineasca visul prin copii. Partea proasta este ca nu se mai poate. Partea si mai proasta ca ambii, atat parintele cat si copilul vor fi nefericiti.
Anul trecut am auzit de Andrei Rosu. Povestea lui spusa pe scurt este ca observand ca statul pe canapea, uitatul la televizor si mancatul de junk food, pe langa ca ii face lui rau, este transmis si copiilor sai. Asa ca de la un “cartof de canapea”, cum spune americanul, acum are peste 10.000 km alergati, zeci de participari la maratoane si ultra maratoane si Ironman. S-a motivat sa iasa din obiceiurile sale sinucigase si in acelasi timp sa fie un exemplu pentru copii. Cand am auzit povestea lui spusa chiar de Andrei mi-am dat seama ca, desi pare banal, trebuie sa devenim exact ce ne dorim, ceea ce ne face fericiti. Compromisurile sunt “sinucideri” si luam cu noi si generatiile urmatoare. Nu exista “e prea tarziu” atunci cand vine vorba de fericirea noastra.
Intrebarea “Ce o sa devina copiii mei?” pusa nu in mod de curiozitate ci intr-o ingrijorare fatidica nu isi are rostul. Vor fi ce vor ei sa fie, ceea ce isi doresc si mai ales ceea ce le-ai inspirat tu. Repet, inspirat, nu impus. Atat timp cat tu esti ceea ce vrei tu sa fii si esti multumit de tine, ai un sistem sanatos de valori stai linistit copilul tau se va descurca de minune! Implicate in viata lui implicandu-te in primul rand in a ta.
Photo credit: http://www.apa.org
Post your comments